DRUGS:HARMLESS?
Drogurile reprezinta o grava problema sociala de sanatate, care afecteaza fiecare comunitate si familie intr-un fel sau altul. In fiecare an, folosirea drogurilor a dus la 40 de milioane de boli sau rani grave. Totodata, ele au jucat un rol major in cele mai importante probleme sociale, precum violenta, stresul, crima sau violul. De cele mai multe ori, oamenii folosesc drogurile pentru a se integra intr-un grup de prieteni, din curiozitate sau din plictiseala. O persoana poate lua droguri din multe motive, dar cel mai adesea pentru ca o ajuta sa evadeze din realitate pentru un timp. Drogurile pot- temporar ce-i drept- face ca persoana respectiva sa se simta mai bine sau sa uite de probleme. Dar aceasta "evadare" dureaza doar pana cand se duce efectul drogului. Drogurile nu vin cu un manual de utilizare. In schimb, deasupra lor planeaza un semn de intrebare referitor la consecintele pe care le produc asupra celor din jur si la felul in care afecteaza organismul fiecaruia. In zilele de azi, drogurile se gasesc peste tot si poate parea ca sunt folosite de majoritatea oamenilor pentru ca multi dintre ei sunt tentati de acea "evadare" pe care drogurile le-o ofera. Si asa cum sunt foarte multe feluri de droguri disponibile, asa sunt si la fel de multe motive pentru a le incerca. In general, oamenii iau droguri doar pentru placerea pe care cred ca le-o pot aduce. Unii cred ca drogurile ii pot ajuta sa gandeasca mai bine, sa fie mai populari sau mai activi. Altii sunt doar curiosi si se gandesc ca o incercare nu strica. Altii vor sa se integreze. Foarte putini folosesc drogurile pentru a atrage atentia parintilor, iar foarte multi le iau din cauza depresiei sau pentru ca au impresia ca drogurile ii pot ajuta sa scape de probleme. Drogurile nu rezolva problemele, bineinteles. In schimb pot duce la furt, crima sau inchisoare. "Viata mea a inceput sa se schimbe cand tatal meu a murit. Aveam 5 ani iar fratele meu 8, in acea perioada. Dupa aceea ne-am mutat cu mama si tatal meu vitreg intr-o garsoniera, unde am stat pana cand am gasit o casa in Hounslow. Atunci au inceput cu adevarat problemele. Cand ne-am mutat prima data in Hounslow, eu si fratele meu am devenit foarte apropiati. Ne-am mutat dintr-o scoala in alta. La sfarsitul orelor ne schimbam si ne duceam sa furam din magazine; adesea furam stilouri sa le vindem altor copii la scoala. Prima amenda am primit-o cand am fost prins stricand o masina. Apoi am inceput sa folosesc droguri. La varsta de 11-12 ani luam pastile, ciuperci si cocaina. Unul din asa-zisii mei prieteni mi-a facut cunostinta cu heroina, pe care o vindea altora. Mi s-a oferit ocazia sa o vand eu in locul lui, ceea ce mi-a dat posibilitatea sa castig foarte multi bani la sfarsitul fiecarei saptamani. La 16 ani am fost arestat pentru posesie de heroina, canabis si arme de foc." A lua droguri de orice fel, duce la o multime de riscuri. Poate fi vorba de probleme de sanatate sau de probleme legale. Jenny are 24 de ani, dar inainte folosea cantitati mari de ecstasy, speed si cocaina; mai exact pe cand avea intre 15 si 18 ani. In acea perioada, nu era atat de ingrijorata de efectul produs asupra familiei si prietenilor, dar situatia ei a ajuns la un punct in care era complet distantata de oamenii care tineau la ea. "Prietenii mei urau felul in care ma schimbasem intr-o prsoana careia nu-i pasa decat sa iasa in week-end-uri. Cea mai buna prietena a mea de la scoala mi-a spus ca am de ales intre ea si droguri. In acel moment am ras, spunandu-i ca nu este o competitie. Nu ne-am mai vorbit ani dupa aceea. Cred ca cei care iau droguri vad doar ceea ce vor sa vada si nu realizeaza cata durere pot provoca. Pot sa devina foarte nepasatori, si cei care nu le impartasesc acea dragoste pentru droguri sunt considerati ignoranti." Drogurile se gasesc sub doua categorii. Drogurile de Clasa A sunt cele mai puternice: cocaina, ecstasy, heroina, LSD, ciupercile halucinogene, methadona si opiumul. Clasa B cuprinde amphetamina, barbituricele sau cannabisul. In urma unui sondaj recent, unul din cinci tineri cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani a declarat ca a folosit droguri de Clasa A intre aprilie 2007 si aprilie 2008. Conform unui raport al Natiunilor Unite in 2008, sunt in jur de 165 de milioane de persoane care folosesc cannabis in intreaga lume; 34 de milioane de persoane care iau amphetamina si ecstasy si 16 milioane care folosesc cocaina. Dependenta e riscul oricarui drog. O substanta care iti afecteaza starea de spirit creaza usor dependenta. Acest lucru inseamna ca intreg corpul se obisnuieste atat de tare cu acel drog incat nu mai poate functiona normal fara el. Cocaina are un efect intens asupra organismului, dar care nu dureaza mult, astfel incat multi simt nevoia sa mareasca doza din ce in ce mai mult. In plus, multe droguri vandute pe strada sunt amestecate cu alte substante si nu poti fi niciodata sigur ce primesti. Cei care folosesc droguri pot deveni toleranti cu anumite stupefiante, ceea ce inseamna ca organismul lor a devenit atat de obisnuit cu drogul respectiv, incat trebuie sa ia din ce in ce mai mult pentru a simti starea pe care o vor. Ca rezultat, se poate ajunge la supradoza. Cu alcool, heroina si altele de acest fel, o supradoza poate ucide. "Privind in urma, este greu sa spun cu exactitate momentul in care putina distractie a devenit dependenta. Intotdeauna m-am mandrit cu faptul ca pot face fata drogurilor puternice. La 20 de ani faceam ce faceau si ceilalti din jurul meu - cateva pastile in week-end, putina cocaina cand imi permiteam si jointuri dimineata. De atunci n-a fost usor. Mi-am petrecut intreaga viata la dezintoxicare." Este usor sa crezi ca doar drogurile puternice precum heroina creaza dependenta, insa organismul se poate obisnui cu foarte multe altele. "Cand vine vorba de a primi ajutor legat de problema drogurilor, exista o mare gama de optiuni disponibile," a declarat Andy McNichol pentru programul informativ Drugscope. "Multe servicii ofera informatii, consiliere si sfaturi si sunt diferite tipuri de tratamente impotriva drogurilor si servicii de suport disponibile, incluzand grupurile conduse de organizatii precum Narcotics Anonymous." A cumpara droguri este ilegal. Posesia si aprovizionarea cu droguri este, de asemenea, o ilegalitate grava si se sanctioneaza cu inchisoarea.
0 comments:
Post a Comment